L'hiver sur la ulitza

A-nceput de ieri să cadă


Câte-un rrom, pe urmă doi.


Franţa pusă e pe sfadă,


Şi ni-i dă pe toţi grămadă,


Înapoi.






Nu e cuşer, dar e bine


Pentru Sarkozy, acum;


Taberele-s toate scrum,


Dar năvalnic vuiet vine


De pe drum.






Sunt ţigani şi balabuste,


Vin la Otopeni ţipând,


Şi se-mping şi sar râzând,


Şi se-mpiedică de fuste,


Vrând-nevrând.






Cei mai mari, acum, din sfadă,


Stau pe-ncăierare puşi,


Cei mai mici, de foame-aduşi,


Se scâncesc şi stau grămadă


Lângă uşi.






Colo-n colţ, acum răsare


Un ţigan mai mărunţel,


Chinuindu-se să care


O sacoşă mult mai mare


Decât el.






Opt cercei cu dansul are,


Cinci brăţări şi-un portofel,


De la nişte trecătoare,


Pe sub turnul ăla mare,


Zis Eiffel.






Altul, zău, cu dânsul, n-are


Nici bagaje, nici nimic,


Doar un lanţ, cu-o cruce mare,


Care saltă în mişcare


Pe buric.






Trei ţigănci cu burta mare


Şi cu rochii fistichii,


Nu au loc ca să coboare,


C-alăptează fiecare


Doi copii.






Un reporter vine-n grabă


Să le ia un interviu


Şi se-nvârte în pustiu


Până când răspunde-o babă,


Cam târziu.






Se-oţărăşte rău bătrâna


Către cel cu microfon,


Şi-l înjură francofon,


Fi'ncă nu mai e româna


De bonton.






Zice: -"Merde, cam mare graba,


N-am făcut nimica rău,


Uite-aici, îţi spune baba,


Ne băgară pe degeaba


La bulău.






Şi, degeaba ne-au dat banii


Că, mai şmecheri suntem noi.


Într-un an sau maxim doi,


Ne întoarcem, toţi ţiganii


Înapoi.






Nu e mare socoteală


Că acasă ne-aţi trimis,


Ne-adunăm la repezeală


Şi să vezi atunci ciordeală


La Paris"!


--